Doteaza-ti masina corespunzator!

Fiecare posesor de masina are datoria sa o pastreze pe aceasta in conditii optime si sa se asigure de fiecare data ca aceasta nu prezinta niciun fel de probleme care ar putea pune in pericol circularea ei in conditii optime. Unele dintre cele mai importante componente ale unei masini, de care depinde foarte mult daca aceasta circula in conditii bune, sunt anvelopele. De recomandat sunt cele de la anvelope steffco. Cauciucurile sunt singurul contact al unei masini cu carosabilul pe care aceasta circula, tocmai de aceea ele trebuiesc tratate cu maxima seriozitate si verificate la un interval de timp pentru a vedea daca s-au uzat sau nu. In cazul in care anvelopele masinii tale se uzeaza este necesar si numaidecat sa le schimbi pe acestea cu unele care se afla in stare buna de rulare.

56_39.Anvelope,primii-fulgi-de-zapada

Desigur, atunci cand doresti sa schimbi anvelopele masinii tale, este necesar sa tii cont si de anotimpul in care te aflii si nu in ultimul rand, de temperaturile de afara sau de starea carosabilului.
In cazul in care temperaturile de afara sunt unele destul de crescute, adica ne aflam in timpul anotimpului cald, atunci este neaparat nevoie sa dotam masina cu anvelope de vara. Anvelopele de vara, datorita cauciucului gros din care sunt realizate, rezista la temperaturi destul de crescute si la drumurile care sunt incalzite la extrem de razele puternice si dogoritoare ale Soarelui din timpul verii. Putem spune despre aceste anvelope de vara ca nu sunt demne sa poata rula pe timpul iernii, iar asta din cauza ca textura lor nu le permite si pot ajuta destul de usor la realizarea de derapaje care uneori se soldeaza cu accidente.

Atunci cand temperaturile de afara scad sub limita normalului si dau cu minus, adica ne aflam in perioada iernii, este necesar sa dotam masina cu anvelope de iarna. Fie ca vrem, fie ca nu vrem trebuie sa facem acest lucru, deoarece in tara noastra, de cativa ani dainuieste o lege care obliga toti soferii sa isi doteze masinile cu anvelope de iarna atunci cand temperaturile de afara sunt foarte scazute si cand carosabilele sunt noroioase sau poleite.

Anvelopele de iarna pot fi foarte usor de recunoscut, deoarece ele sunt inscriptionate cu literele M si S, care provin de la cuvintele din engleza ” mud” si ” snow”, care traduse inseamna ” noroi” si ” zapada”. Mai mult decat atat, ele pot fi inscriptionate si cu simbolul unui fulg, deci in mare sunt foarte usor de recunoscut. Exista destul de multe persoane care afirma ca anvelopele de iarna au performante mari chiar si atunci cand sunt folosite in timpul verii. Intr- adevar acest lucru este unul adevarat, insa trebuie stiut ca ele se deterioreaza foarte repede atunci cand sunt expuse la temperature crescute.

Pur si simplu, nu!

Ieri seara. Opresc calculatorul. Obosit si plictisit ca in orice zi de luni, oftez adanc si-mi tarasc pasii spre bucararie. Ma uit la ceas. Aproape si jumate. Unspe. Iau din dulap cana mare si rosie cu Nescafe. Imi incalzesc un ceai. Nu beau cafea seara decat in cazuri extreme. Privesc pe geam copacii. Un porumbel ma priveste si el neclintit de pe marginea balconului vecinului. Infundat se aude Faithless. Tresar atunci cand imi da in foc ibricul. Sting aragazul si imi prepar cu grija ceaiul. Ma asez la masa si-mi atintesc privirea spre gresia imaculata. Miss you less, see you more. Trebuia sa-mi fi dat seama din prima. Eram destul de obosit pentru a mai recunoaste piesa asa de repede. Termin ceaiul si-mi spal cana. O asez cu grija de unde am luat-o.

Cu aceeasi pasi tarati imi continui drumul spre camera mea. Observ ca lasasem lumina aprinsa la bucatarie. Ma intorc s-o sting. Intr-un final ajung la caloriferul din camera. Dau sa pun mana. Frigea. Ma uit din nou pe geam la copaci, parca si ei dandu-si seama ca e luni. Luna nu se vedea. Era ascunsa printre norii vineti si bosumflati. Tot ce imi doream era sa ma bag in pat si sa ma culc. Nu vroiam nimic altceva. Pur si simplu, nu!

Unde pleci si cine esti?

Intotdeuna am vrut sa stiu ca existi. Nu poti sa ma minti. Te cunosc prea bine. Ti-am invatat fiecare miscare. Mi-ai spus candva ca esti ca un puzzle si ca in fiecare zi imi ramane sa-ti descopar ceva nou. Ai avut dreptate. Te cunosc mai bine ca pe mine. Mult prea bine. M-ai invatat sa rad si sa plang in acelasi timp. Nu-ti mai pot ascunde nici un secret. Am incredere in iubirea pe care mi-o porti. Vad prin tine fericirea de care aveam nevoie. Nu se poate sa fie asa de simplu! E chiar foarte simplu. Ma simt liber sa te iubesc asa cum esti. As vrea sa opresc timpul, insa stiu ca nu m-ar asculta. Da, nici pe tine nu te-ar asculta. Pe nici unul dintre noi si poate nici pe intreaga lume. Asa se explica de ce am visat urat in acea noapte. Dimineata parca am presimtit ca o sa te vad trista. Desi nu pareai, erai mai mult speriata. Inainte sa pleci te-am oprit si m-am uitat in ochii tai. Nu te mai pot iubi. Asa mi-ai raspuns. Insa nu asta vroiam sa aflu. Privindu-ti lacrimile te-am intrebat, resemnat de faptul ca o sa te pierd. Cine esti?

[edit]: Am scris articolul ascultand piesa Moby – One Of These Mornings, pusa pe repeat. Recomand cititul pe aceeasi piesa.

Un ultim rasarit de soare pe malul marii

marea

Nu puteam sa cred ca timpul poate trece asa de repede. Parca ieri eram in gara, nerebdator sa privesc marea si sa fiu pretutindeni inconjurat de spiritul de vacanta…

Coborand cu grija pe peronul interminabil si neschimbat, imi abandonam intr-un colt al mintii numai de mine stiut, gandurile si grijile care ma asteptau acasa. Trenul lasa in urama palide mostre ale aerului imbacsit din Bucuresti, preocupat de drumul care-l purta negresit pana in Mangalia.

Tragand dupa mine bagajele, parca hipnotizat de atmosfera intampinata, am ajuns la concluzia ca nu exista saptamana mai perfecta in care poti evada din tot ce insemna responsabilitate si rutina zilnica. Rezolvand problema cu cazarea, nu-mi mai ramanea decat un singur lucru: sa-mi revad vechea prietena. Marea.

Neschimbata si parca vrand sa-mi raspunda la salut, isi facu simtita prezenta prin zgomotul valurilor si briza nelipsita. Contactul dintre apa tulburata si trupul nerabdator a fost unul electrizant, cu impulsuri care au eliberat aproape sapte luni de asteptare, stare netransmisibila in cuvinte.

Noaptea parca nu-ti venea sa dormi. Marea te chema sa vorbesti cu ea si sa-i povestesti tot ce s-a intamplat de cand v-ati vazut ultima oara. Era o invitatie aproape imposibil de refuzat doar pentru faptul ca te asculta ca un copil fascinat de basmul pe care i-l spui, fara a te intrerupe.

Briza marii ma tinea treaz. Soarele iesea incet din mare, urcand cu grija pe bolta cereasca. Un rasarit perfect, dirijat de stelele care se ascundeau in lumina zilei ce abia incepea. Nu puteam sa cred ca timpul poate trece asa de repede. Parca ieri eram in gara, nerabdator sa privesc marea si sa fiu pretutindeni inconjurat de spiritul de vacanta…

A murit cultura, traiasca lamentalismul!

culturaMemoriile lui Mircea Eliade. Dupa aproape trei ani de cind am citit pentru prima oara Noaptea de Sinziene, ma simt si mai legat de operele lui, pe care mi le-am propus sa le citesc in totalitate. Nu stiu in ce masura voi reusi sa-mi ating acest scop. Imi vine sa rid de mediocra si lamentabila mea existenta de pina acum, à prôpôs de eventuala imposibilitate a asimilarii tuturor scrierilor istoricului religiilor. Exact cum spunea Cioran despre Marele Om, Eliade nu a cunoscut niciodata blestemul infringerii. Nu a vrut niciodata sa se lase biruit de propriile vise si teluri cum am facut noi toti ceilalti. Ce si-a propus, a atins, spre deosebire de mine si inca doua-trei, daca nu mai bine, miliarde de suflete care traiesc in acest cosmar, in fiecare zi. Nu stiu daca exista cineva vinovat pentru toate astea, in afara de mine (desi stiu foarte bine pe cine as putea sa dau vina), cineva care cu adevarat sa indure acuzatiile mele. La fel cum spunea si Eliade, omul nu cunoaste obstacole in ceea ce doreste sa intreprinda… in afara cazului cind este lipsit de libertate. Cita dreptate poate sa aiba. Chiar daca au trecut douazeci si unu de ani de cind a trecut in nefiinta, marele istoric al religiilor va avea vesnic dreptate.

Chiar daca am intimpinat greutati de-a lungul celor aproape douazeci de ani cit numara in prezent viata mea, nu am avut (acum imi dau seama) motiv sa ma pling cu adevarat. Probabil toate escurile mele de pina acum au fost influentate si de mediocritatea gindirii si de lamentabilitatea societatii in care am crescut. La fel cum Marele Om se considera obligat sa faca parte din prima generatie de romani care sa scape de vesnicul rol al sacrificatilor istoriei, asa, probabil, ca trebuia sa gindim si noi, cei citiva care suntem ceva mai rasariti. Dupa patetica revolutie care a eliberat Romania de comunism, trebuia sa urmeze o generatie care sa lanseze numai valori. Scop pina acum esuat, din pacate. Ma gindesc daca voi putea face ceva de acum inainte, daca mai are rost sa mai fac ceva. Precocitatea mi-a lipsit. Nu am nici un talent special. Poate ca ar fi mult mai nimerit sa tac si sa nu-mi mai dau cu parerea. Insa nu pot. Nu pot… De ce? Pentru ca am inceput sa realizez cit de ignoranti putem fi si cit de putini suntem cu adevarat atinsi de implinire. Iar implinirea nu se poate atinge decit prin munca asidua, munca la care nu m-am supus pina acum. Imi este imposibil sa ma mai numar acum printre majoritatea de ignoranti care ma inconjoara. Imi este imposibil acum sa nu ma gindesc ca viata trece pe linga mine iar eu ratez toate sansele care mi se ivesc in cale. Chiar daca este vorba despre o vesnica initiere, trebuie sa am taria de a raspunde oricaror intrebari si de a ma instrui perpetuu. Sunt prea multe ipoteze care trebuiesc luate in calcul, in loc sa luam decizii. Astazi se studiaza, se ia in calcul, se compara si numai dupa ce aceste procese au luat sfirsit se trece la luarea unei decizii. Zeci, daca nu chiar sute, de comparatii, de studii, de calcule pentru o singura si inalienabila decizie, care mai tirziu se dovedeste a fi prost inspirata din cauza pierderii de timp. Astazi a fost scris cam tot ceea ce era de scris, a fost spus cam tot ceea ce era de spus, de publicat si asa mai departe. De la scrieri si prelegeri, pina la muzica, film, jurnalism, stiinte exacte. Intr-adevar, este greu sa te mai afirmi astazi ca fiind original. Este greu sa mai emiti pretentii pentru o noua descoperire, care sa fie impresionabila, unica si menita sa schimbe viitorul atitior si atitior oameni, in bine. Sa-i faci sa inteleaga, sa-i faci sa invete. Metode si inventii, toate au fost descoperite. Tot ceea ce putem face acum este sa asimilam cit putem mai mult ce a fost creat pina in momentul de fata si sa incercam macar sa punem in practica ce am invatat pentru a perfectiona toate stiintele si domeniile existente.

Gata, am ajuns! Nu mai merita sa mai alergam, pentru ca suntem deja aici, in era tuturor cunostintelor. Suntem ca niste cai incapatinati care nu vor sa plece intr-o cursa pentru ca au o mentalitate de genul “De ce sa alerg si sa-mi rup un picior, cind pot sa stau aici si sa-i astept pe restul, pentru ca tot acolo vor ajunge?”. De-a dreptul hilar. Am inteles atit de multe lucruri in perioada cit am citit Memoriile, incit nici nu stiu daca le pot redacta aici si acum. Sunt mesaje care sunt transmise subliminal, mesaje care se intiparesc in creier, de a caror existenta nu sint constient dar care incep sau continua sa-mi afecteze luarea deciziilor. Sint constient ca nu mai pot continua in ritmul asta neglijent si de ratare, pe toate planurile (intelectual, social, afectiv). Totul depinde de noi si de deciziile noastre, decizii care depind, la rindul lor, de mentalitatile noastre, de perspectivele pe care le avem in viata.

Omul trebuie lasat sa-si duca la bun sfirsit lucrul, indiferent cit de greu si de nesatisfacator poate parea la prima vedere, iar la sfirsit criticile pot curge girla, insa pina in acel moment hotaritor, creatorul tebuie lasat in pace. Asta este marea problema: oamenii sunt prea usor influentabili si pina nu ating o anumita virsta nu pot constientiza cit de fundamental gresesc(,) ca isi lasa propriile vieti in miinile altora. De asta au ajuns unde au ajuns si anume niste fiinte mai mult sau mai putin rationale, care nu-si iau in calcul propriile dorinte si se ghideaza numai dupa curent, dupa moda, dupa necesitatile de moment, dupa mofturi. O decizie gresita poate duce la pierzanie o viata intreaga iar de asemenea decizii mi-a cam ajuns. Ar fi frumos sa aud in fiecare zi din ce in ce mai multi oameni “De acum inainte mi-am propus sa nu mai fiu asa. Mi-am propus sa nu mai fiu usor influentabil.” Mai mult sau mai putin spus, ne trebuie o generatie incapatinata, constienta de propriile valori si de propriile sanse. Acum ajung la vesnicul conflict dintre parinti si copii. Si nu o sa tina mult pina cind voi spune ca nu mai conteaza. Gata, am ajuns si aici! Nu mai conteaza! Nu ma mai intereseaza!

Trebuie sa stim ce vrem, sa stim de ce suntem in stare, sa nu ne mai lasam influentati de parerile altora, vom face ce stim ca avem de facut si vom duce la capat toate proiectele, indiferent cit ne va costa acest act de bravura, care, in cele din urma, trebuie adoptat de toata lumea. De ce trebuie adoptat? Pentru ca, repet, numai asa putem scapa de lamentabilitate si mediocritate, termeni de care ne lovim in fiecare zi si de care ne este greata de fiecare data cind intram in contact cu ei.

Multi vor spune ca visez. Imi pare rau, insa, ca EI nu s-au trezit pina acuma.

Ce miracol, ce minune! (episodul 1)

Sambata. Ca tot omul gospodar care se respecta, ma trezesc de dimineata si ma duc la piata sa fac cumparaturile de rigoare. Pentru cei care nu stiu, stau in zona Obor si pot sa ma mandresc ca piata e la doi pasi de unde stau. Trecem peste.

Ajung in parcarea din spatele blocurilor, trec prin parculetul in care ma jucam cand eram mic si ajung la punctul de colectare (ziare, reviste, hartoage) situat in fata intrarii. Atent ca nu cumva sa ma impiedic de imensa bordura care delimiteaza trotuarul, ridic ochii din pamant si observ un barbat de vreo 35 de ani, cu canadiana neagra si cu fes negru in cap, neras de cateva zile, care impartea foarte mandru niste fluturasi. Nu sunt amator sa colectionez toate prostiile atunci cand mi sunt oferite pe strada, asa ca dau sa trec mai departe. Interesant era faptul ca toti cei care primeau acei fluturasi incepeau sa rada nejustificat. Acest lucru mi-a captat atentia si implicit mi-a starnit curiozitatea.

Totusi ca sa nu par cersetor, ma fac ca trec prin fata barbatului fara a da impresia ca ma intereseaza ceva. Era oricum inevitabil sa ma rateze, dat fiind faptul ca era asezat exact in mijlocul trotuarului. Primesc o hartie A4 impaturita in doua, nemototolita. O desfac si observ o poezie, frumos centrata in mijlocul paginii, scrisa cu font de marimea 16 si cu efect de ingrosat. O sa va reproduc in totalitate textul, exact asa cum apare in pagina respectiva.

 

Sincer, nici rimele seci, nici masura inegala a versurilor, nici umorul de doi bani nu mi-au animat dimineata, cat gestul facut de acel barbat neras care mai mult ca sigur statea in frig de placere sa vada gesturile de pe fetele fiecarui trecator. Probabil o fi mai bine decat sa vinzi castraveti.

In ciuda acestui incident, mersul la piata a decurs normal, fara peripetii ulterioare.

Despre gardurile de beton

gard-betonGardurile de beton au preturi destul de scazute si calitate ridicata. Sunt instalate foarte rapid si usor si sunt durabile si usor de intretinut. Acestea se realizeaza din beton prefabricat care este un material extrem de practic si cu un aspect placut din care se pot construi pereti, porti si gard beton pentru toate tipurile de case.
Betonul prefabricat este turnat in forme din metal sau polipropilena in fabrica si sunt mai putine situatiile in care aceste profile se realizeaza la locatia in care urmeaza sa se ridice un perete. In functie de scopul utilizarii, acesta poate fi ranforsat cu otel. Componentele sunt fabricate si verificate in conditii controlate pentru a realiza o calitate superioara. In acest mod se pot construi garduri de beton de dimensiuni variabile.
Aceasta metoda de constructie este mult mai rapida si mai putin costisitoare decat alte metode care folosesc ca materie prima lemnul, caramida sau betonul turnat la fata locului. Firma care va aprovizioneaza cu beton nu trebuie sa aduca atat de mult echipament ceea ce inseamna ca va fi mai putin deranj pe proprietatea dumneavoastra si mai putina mizerie de strans dupa aceea. Aceste panouri sunt flexibile si usor de potrivit pe orice suprafata. Daca doriti ca pe viitor sa schimbati locatia gardului, atunci puteti sa desfaceti gardul si sa il mutati oriunde aveti nevoie.
Un alt avantaj pe care il au gardurile de beton este acela ca nu este necesara intretinerea lor. Dupa ce ati terminat de ridicat zidul, aceasta este ultima activitate pe care trebuie sa o executati. Nu mai aveti nevoie de vopsire, ungere, indepartare ruginei si alte astfel de actiuni costisitoare. Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa spalati zidul ocazional, actiune care se poate realiza foarte usor cu ajutorul furtunului din gradina. Repararea este la fel de simpla deoarece componentele individuale pot sa fie inlocuite in cazul in care sunt deteriorate. Nu este nevoie sa executati reparatii mari consumatoare de timp si bani la o astfel de structura.
Turnarea in fabrica a betonului inseamna ca acesta este standardizat si masurat foarte precis. Acest lucru va ofera garantia asupra faptului ca structura este solida si durabila, chiar si in cele mai vitrege climate. Este rezistent la vant si cutremur, la foc, la actiunea ruginei si insectelor, mucegaiului si multor altor factori distructivi.
Poate singurul dezavantaj pe care il au gardurile de beton este acela ca nu sunt atat de frumoase in comparatie cu alte materiale cum ar fi lemnul sau metalul. Astfel, oricat ati incerca sa modificati un gard de beton, acesta nu va avea niciodata aceeasi stralucire ca si unul realizat din structuri metalice. Insa exista posibilitati de a modela matrita si de a creea efecte decorative si pe gardurile de beton.

Eu si ideile mele

Stiu ca multa lume imi citeste blogul. Asta pentru ca statistics.ro care-mi monitorizeaza traficul nu are cum sa ma minta 🙂

Ce rugaminte am? De sunteti oameni simpli. De sunteti instalatori sau electricieni. De sunteti oameni cu zece mii de firme. De sunteti caministi sau studenti la facultati private. De sunteti din tara sau de peste granita. De sunteti timizi sau de spuneti cele mai mari prostii. De sunteti oameni buni la suflet sau de sunteti oameni rai (de preferat criminali in serie). Nu ma supar si nu ma intereseaza decat un singur lucru. Lasati fratilor si voi un comment la acest post ca sa stiu daca bloghez indeajuns ca mesajul meu sa fie inteles.

In rest, toate cele bune.

Speranta moare ultima!

speranta

Feeling: Simtea cum o cuprindea incetul cu incetul o veselie izvorata parca din nebunie, din inconstienta, sau mai bine zis din acceptarea esecului inevitabil de a doua zi.

Certitudine: Viata e nedreapta cu studentii generatiei ’86. Da da da, eterna generatie de cobai pe care EI s-au pus sa mai exerseze un nou experiment: studiile de 4 ani in loc de 5 cu toate consecintele neprevazute de EI!

Feeling: Simtea cum totul in jur capata un miros patrunzator de cacat… Vine vacanta de iarna, vin colindatorii, peste tot domneste miros de scortisoara si conifere impodobite artistic… numai in preajma ei PUTE RAU!! Ca si cum un nor “poluant” n-ar parasi-o deloc.

Certitudine: 2007 aduce integrarea in UE… dar cu ce incalzeste asta starea studentului (sa zicem electronist) nemuritor si rece, care va avea de infruntat lighioanele facultatii in care isi face veacu’? El se va incalzi numai de la febra multiplelor colocvii, proiecte si examene pentru care va trebui sa dovedeasca, din nou, puteri herculene (asimilat zeci si zeci de pagini in cateva zile).

Feeling: Rezolutie: “la sfarsitul sesiunii, daca scap integralista, ma rad in cap… sau mai bine, ma tund scurt si ma fac blonda platinat… ba nu… ma fac turcoaz… da… si ma imbat pana intru in coma alcoolica…”

Certitudine: Degeaba te lasa nenea’ Strutzu (prof) cu carti, seminarii, cursuri pe banca… nu vrea decat sa se joace un pic cu psihicul tau, totul e un joc al nervilor la urma urmei si castigatorul marelui LOZ, cel care va scapa din (aceasta) facultate, nu va fi cel care isi tine nervii tari, ci cel care va stii cum sa se puna la mintile bolnave ale lighioanelor descrise mai sus.

Feeling: Senzatie acuta de descompunere, simtea cum ar putea sa invete chimia organica pe propriu organism, sa studieze evident procesele corozive… O durea tzeasta, umerii, gatul, totul parea sa indice o rupere… Si, totusi, spera la o zi luminoasa, la o betie ca in vremurile bune… spera la mirosul de scortisoara si vanilie si de brad proaspat nins, la mirosul imbietor de sarmale… la bucuria sarbatorilor… spera…

CONCLUZIE: Speranta moare ultima, credinta moare prima!

Despre nimic! – episodul II –

nimic-nu-e-usor

Mă trezesc brusc. Lumina puternică mă orbeşte şi-mi provoacă dureri. Închid repede ochii. Probabil că azi-noapte am adormit prea târziu şi acum Soarele e foarte sus. Mă bate grijuliu cu razele sale blânde: „Hai puiule scoală-te, e aproape amiază”. „NU vreau!” îi răspund eu îmbufnat de aşa obrăznicie. Cum adică: să-mi spună mie cineva ce să fac?! O adiere rece, de toamnă târzie în mijlocul iernii, mă cuprinde deodată. „Aha! Deci sunt la mila ta. Bine! Fie, mă trezesc.” Dau să mă ridic, dar o presiune oarecare îmi apasă picioarele. Este Tina, motanul meu. Nu întrebaţi pentru că nu are rost să vă bateţi capul! În plus, cică, aş fi şi medic veterinar. Poftim, să mai credeţi în zvonuri! Îmi retrag cu atenţie picioarele de sub el, să nu care-cumva să-l deranjez pe „prinţes”. Are obiceiul să doarmă deasupra plăpumii, n-am înţeles niciodată de ce. În fine, ajung în capul oaselor, fac câteva mişcări de re-învigorare în faţa geamului, mă îmbrac şi încerc să mă duc la toaletă. „Ocupat!” E na! Cum naiba se întâmplă că atunci când am eu nevoie de toaletă, absolut invariabil este ocupată. Teoretic, în contextul acesta, nu ar fi trebuit să folosesc termenul de „absolut”, dar eu nu sunt de acord. E prea mic acest termen pentru a descrie exasperarea mea! Sunt unii oameni, „dom’le”, care îşi petrec jumătate din viaţă la toaletă, jumătate trebăluind cine ştie ce prin casă, jumătate la serviciu, iar restul o dorm! Nu vă iese la socoteală? Nu zău!? Nici mie! Şi asta se întâmplă în fiecare zi. Să ştiţi că ăia de le şcoală nu ne învaţă nimic util. Numai lucruri utopice. Spre exemplu, în primul an de şcoală, după ce învăţăm cifrele, trecem la operaţia de adunare, unde aflăm că din unu cu unu rezultă doi. Teoretic. Practic se întâmplă în felul următor: am 100 lei într-un cont curent la o bancă oarecare; mă duc să mai depun 100; bun, prin urmare, 100 cu 100 ar face 200 lei, dar la extrasul de cont nu pot decât să citesc că am 195,49 lei; mă duc către duduia de la ghişeu, hotărât să o fac albie de porci, chiar dacă nu este ea de vină, ci ăia din birourile de la etajul următor la care oricum nu ajung niciodată; pe drum mi se face lehamite ştiind dinainte ce mi se va răspunde. Prin urmare, pentru învăţăcei, operaţia matematică ar trebui să fie predată aşa: unu plus unu fac doi, Minus comisionul bancar, Minus taxa de administrare, Minus bacşiş şi Minus rotunjire-că-doar-nu-vrei-să-te-trăznească-de-la-atâta-metal. În final constatăm că unu plus unu fac unu (sigur) şi ceva după virgulă (variabilă), în funcţie de Bancă, Ospătar şi Vânzător (constante), în care variabila tinde spre zero dacă cele trei constante sunt întrunite într-un singur individ. Exact când îmi termin raţionamentul eliberează mama baia. O salut. Mă salută, mai mult printre dinţi şi-mi aruncă şi o şopârlă: „De fiecare dată când sunt la baie, ai tu nevoie de ea!”. „C’est la guerre!” îi zâmbesc eu fericit că nu sunt singur în durerea mea. Dau drumul la apă. Nu curge nici cea caldă, nici cea rece. Doar cea gheaţă. Îmi aduc aminte vag, că aseară, când am venit acasă, parcă am zărit un anunţ pe alocuri rupt, în holul blocului: „Apa caldă… mâine…Vă mulţumim pen…Adm…” Abia acum îi cuprind pe dea-ntregul filosofia. Era prea profundă aseară. În rest nimic.